Saturday, November 17, 2018

Scoala Americana - partea a II a



Continuand sirul povestirii de acum 4 ani, lucrurile s-au mai asezat si  noi am inteles mai multe. Nu mai suntem surprinsi, ca tare am mai fost la inceputuri.

Functionalitatea este foarte simpla si la obiect. Eu ca si parinte am 2 aplicatii in telefon, una este pentru note si una este pentru ceea ce li se da copiilor la scoala de facut.
In timp real eu vad notele copiilor, pe zile, pe teste, teme. Fiecare nota are o explicatie si este datata. In aplicatia mea am ambii copii decat comut intre conturi. Cea de-a doua aplicatie (classroom) in care ei primesc teme sau proiecte sau ce studiaza functioneaza la fel de simplu. Am doua conturi care le pot schimba intre ele si pot vedea in mod real ceea ce au de facut. Am cate un folder pentru fiecare materie si pot vedea absolut tot de la inceputul anului scolar pana in ziua in care suntem. Acolo se gasesc link-uri si explicatii cu ceea ce li se cere. Elevul la randul lui are si el acces la classroom si de acolo isi iau temele, lectiile, proiectele zilnice.
Nu este suficient ca vad toate aceste in timp real insa profesorii inainte de a posta in classroom trimit e-mail-uri elevilor. Fiecare elev are alocata o adresa de  e-mail de la scoala si asa se mentine legatura profesor-elev.
Elevii au laptopuri sau tablete, depinde de scoala. Ai nostri au laptopuri si li se dau cand incep clasa 1 si le tin tot timpul inclusiv in vacanta de vara. Laptopurile sunt inseriate si au legitimatiile lor atasate pe ele. De retinut ca scriu foarte putin si nu pe caiete. Scriu pe foi volante care sunt atasate in dosare. Horia mai are cate un caiet dar nu prea il foloseste. Sunt sigura ca in timp isi vor pierde indemanarea de a scrie de mana. Din acest motiv l-am pus pe Horia sa scrie zi de zi 10 propozitii intr-un caiet. Asa mai avem contact cu lumea reala.
Fiecare elev are un ID care este obligatoriu sa il poarte in permanenta cu ei.  Aceasta legitimatie se reinnoieste an de an si ii fotografiaza an de an ca sa fie totul cat mai actual.
Cum suna o tema pentru acasa?
Horia are carti de matematica care sunt pe capitole. De ex acum este la capitoul 3. Chapter 3 este ca o revista care contine si lectia si tema. In acealsi timp are online toate cartile de matematica si lectiile care sunt predate sub forma de videoclipuri intr-un mod foarte explicit. Horia este in clasa a 6 a. Sa presupunem ca el nu intelege ceva la scoala si la tema nu stie cum sa o rezolve, asa ca merge la lectia online si o priveste, i se dau toate explicatiile necesare. Mai simplu de atata nu se poate. De obicei temele aici sunt sa practici ceea ce ai facut la scoala, nu ca in Romania cand noi primeam teme care te provocau/ stresau peste masura. Temele din Romania erau mai multa ca sa faca elevul de ras si sa ii arate ca „mai nimic nu stii”. Era rusinos sa nu iti faci tema. Cel mai rau era ca nu exista acest ajutor extra din partea profesorilor. Era ceva nelalocul lui sa pui intrebari profesorilor, nu ca nu ti-ar fi raspuns dar te faceai de ras fata de ceilalti ca erai „prost”. Aici am invatat ca te faci de ras daca nu intrebi si daca nu intrebi si ai note mici atunci ei te pun in clase ajutatoare fara se te intrebe, este cam obligatoriu. Nimeni nu este lasat in urma turmei.
Mihnea nu are carte de matematica pentru ca este intr-o clasa avansata de matematica. Lectia vine pe foi volante care merg in dosarul lui. Are un dosar cu coperti de plastic in care lectiile stau la inceput iar temele la sfarsitul dosarului. Fiecare tema este verificata zilnic si ii se acorda o nota. Dupa cum se vede lucrurile stau diferit la Mihnea.
Important- daca nu stii ceva sau nu te descurci exista la fiecare materie extrahelp (ajutor) care de obicei este dimineata inaintea inceperii cursurilor. Acolo poti merge si chiar daca nu intrebi nimic ci numai asculti ceea ce intreaba ceilalti copii si tot inveti ceva. Stiu ca asta practica Mihnea cand nu se descurca la istorie.
Limba engleza este iarasi importanta si este foarte diferit ceea ce se studiaza aici. Cand incepe scoala se incep testele si discutiile pe baza cartii care au avut-o de citit peste vacanta de vara. Apoi li se aloca o noua carte care o citesc in timp real la scoala si acasa foarte putin. Copiii nu mai citesc, asculta cartile. Iarasi asta mi se pare un impediment. Scoala americana considera ca nu este. Au cartile audio si online. Asculta si urmaresc cartea in acealsi timp. Au compuneri de facut pe baza temelor din carti. Structura unui paragraf este asa de complexa... pentru mine care puteam face o compunere libera fara sa gandesc cate propozitii contine un paragraf si care este topica. In Romania o cumpunere era compusa din inceput cuprins si incheiere. Cuprinsul contine mai multe paragrafe. Aici te doare capul de complexitatea paragrafului. Trebuie sa ai cel putin 5 propozitii intr-un paragraf, nu mai putine ca nu mai este un paragraf. Si totul este asa de numarat si de complex. Ca sa vorbesti limba engleza este o arta, toata lumea „vorbeste engleza” daca ati auzi un profesor de limba engleza ati ramane profund impresionati. La modul cum pronunta cuvintele si gramatical vorbind, chiar este o arta.
Am sa ma repet, scoala in US este ca si un serviciu. Mihnea pleaca de acasa la 7:00 am si se intoarce la 2:20pm. Horia pleaca de acasa la 7.50am si se intoarce la 3:00pm. Autobuzele scolare sunt ceas. Nici mai repede nici mai tarziu. In scoala nu ai acces decat daca ai programare, altfel scoala este inchisa tot timpul. Profesorii nu pot fi vazuti asa de simplu, nu ai acces.
Nu cred ca are rost sa fac o comparatie cu scoala romaneasca pentru ca aceasta a fost unul din motivele pentru care am plecat. Scoala romaneasca este foarte departe de adevar. Foarte aglomerata cu multe materii care nu le poti face fata si te frustrezi ca si elev si cazi. Poti cadea asa de rau ca nu te ma poti ridica. O mare diferenta care trebuie subliniata: nu li se dau teme pentru sambata si duminica. Nu li se dau teste in zilele de luni marti sau chiar miercuri. Aproape toate testele le sunt date Joi o parte insa vineri ii bombardeaza cu ele. Evaluarea materiilor se face saptamanal la Mihnea si la 2 saptamani sau chiar la trei la Horia. Primesc nota pe teme, nota pe ce au lucrat extra online, nota pe participare in clasa, nota pe proiecte. Toate aceste note sunt separate de notele din teste. Nota din test nu are o pondere de 100% este decat 80% iar ceilalti 20% pot fi din teme sau participare. Asta depinde de la profesor la profesor.
Materiile de baza pentru Mihnea in clasa a 10 sunt: matematica(algebra), engleza, science (chimie), social study (istorie), coding (programare), CAD(proiectare), limba straina (franceza), sport. Anul acesta Mihnea nu si-a mai luat perioada pentru pranz si isi face temele in timpul alocat pranzului.
Horia: matematica, engleza, science, social study, coding, sport, muzica, franceza, orchestra, library(citesc carti, discutii libere pe baza lor), lunch time.
Important la liceu iti alegi cursurile cum vrei tu an de an. Nu iti este impus. Tu hotarasti care sunt importante pentru tine incadrandu-te in creditele care tu trebuie sa le ai la sfarsitul liceului. Cursurile trebuie facute pana in final insa le poti lua in ordinea in care tu vrei. La Horia nu poti alege nimic, sunt impuse.
Exista o multime de cluburi care le ofera scoala si sunt gratuite. Horia merge la orchestra(canta la violoncel) si programare. Mihnea merge la franceza si mediul inconjurator.
Multe ar mai fi de spus insa cred ca am cuprins ceea ce era mai impotant. Daca aveti intrebari despre scoala ceva ce nu am atins le puteti lasa in josul paginii in comment si am sa revin cu raspunsruri.
Credeti ca putem compara cele doua sisteme de invatamant? Nici o sansa.

No comments:

Post a Comment