Bilant raportat la decembrie 2017

3 ani traiti departe de ceea ce noi credeam a fi o normalitate, 3 ani s-au scurs greu, repede, lin rapid… nu stiu cum dar s-au dus. Inca imi mai este dor de Romania dar nu tot timpul. Cateodata ma napadesc amintirile insa nu mai plang. Am fost in Romania pentru o saptamana in luna Octombrie. A fost foarte scurt si nu am postat nimic pe facebook pentru ca era imposibil sa ne intalnim cu toti prietenii nostri. Am gasit o Romanie schimbata in bine. Am trait intens fiecare clipa cat am fost in Romania. M-am plimbat prin orasul natal, Corabia si am rememorat multe clipe frumoase traite in copilarie si adolescenta. La Craiova am petrecut marea majoritate a timpului. A fost ca intr-un vis. Ne-am plimbat pe jos, am pasit, am atins pamantul. Am revazut o multime de locuri care mi-am dorit sa le vad. Este un sentiment care poate se intelege mai greu insa imi era tare dor de familie, locuri, mirosuri… poate este ciudata dar asta simteam eu. Cu aceasta vizita in Romania imi este mult mai usor sa supravietuiesc in New York.

Locuim in aceasi casa de doi ani si nu o sa ne mutam prea curand. Daca imi lipseste ceva este stabilitatea. Americanii nu au nici o problema sa se mute dintr-un loc in altul la multe mile distanta. Isi cumpara sau vand casele fara nici o prolema, de chirie nu mai vorbesc. Eu nu pot face asta. Mi se pare ca nu mai am stabilitate, ca imi pierd originile. Casa nu este prea mare insa este bine ca este si ne simtim bine impreuna.

                 La sfarsitul lunii septembrie mi s-a restructurat postul si am ajuns acasa. Nu am pierdut nimic. Nu am plans, nu am suferit ba chiar le-am multumit ca am scapat dintr-un loc asa de rau. Nu as fi avut curajul sa imi dau demisia si sa stau acasa sa imi caut altceva mai bun. M-am complacut in mizerie si am suferit in tacere. Aici conteaza foarte tare sa dai tot ce este mai bun din tine. Am incercat sa fac asta dar tot timpul este loc de mai bine. Mediul in care lucram nu era de “domeniul contabilitatii”. “Contabilii” nu erau contabili daca ma intelegeti ce spun. Eram un contabil dar nu mi se dadea acces sa lucrez. Avansam foarte repede in jobul meu si asta nu era bine. Am ramas cu niste rani de acolo insa am ramas si cu cativa prieteni din acel loc. Mi-au dat salarii compensatorii care nu le-am putut lua ca trebuia sa semnez ceva ce nu putea fi semnat. Incercau sa se protejeze de mine pana in panzele albe. Eu nu am vrut sa le fac rau si nici nu le voi face insa nu era moral sa semnez contractul lor pentru cateva mii de dolari. Inainte de a decide asta ne-am consultat cu un avocat si el ne-a sfatuit ca nu ar fi bine sa semnez. Aici legile sunt pe primul plan si functioneaza.

                  La sfarsitul lui octombrie Adi a fost dat afara si el. Singurul motiv care i s-a dat a fost ca nu se potriveste pentru functia care o ocupa. In statul New York poti sa fi demis si sa iti dai demisia oricand cu preaviz, fara preaviz, cum vrei asa faci sau angajatorul face cum vrea. Nu exista contract sa ne angajam unii fata de altii. Adi a mers repede la serviciu pentru ca s-a dus la cei care ii lassase in urma si care i-au spus cand a plecat ca se poate intoarce oricand inapoi. Nu numai ca l-au primit inapoi insa i-au dat si alta pozitie in inspectie. Nu este o marire de salariu insa are un birou al lui si poate sta jos. M-am bucurat tare mult cand mi-a spus ca poate sta jos. Poate vi se pare ciudat dar asta este adevarul. Eu lucrez pe scaun ore in sir fara sa ma misc, cand ma ridic este foarte dureros. 😊

Am avut cateva interviuri bune si oferte in acelasi timp. A trebuit sa fiu foarte atenta la ceea ce vreau. Stiam in sinea mea si am ales ce a fost mai bun pentru noi la un loc ca si familie. Nu pot face alegeri pentru mine, candva am facut insa acum nu imi mai permit. Acum sunt in campul muncii, sunt incepatoare intr-o firma uriasa si sunt mandra ca pot sa fac parte din echipa lor. Contabilii din jurul meu sunt mai mult decat contabili, ceea ce spune tot. Dimineata ma duc cantand la serviciu si zambesc toata ziua indiferent daca stiu sau nu ceea ce trebuie sa fac. O sa le aflu pe rand si in timp.

Mihnea este freshman la liceu. Clasa a IX-a este foarte grea. Se pare ca ceea ce am studiat noi in Romania a fost cam floare la ureche. Mihnea are foarte mult de studiat, multe teme, teste grele. Testele sunt grila. Si poate cateodata le mai pune in sfarsitul testului o intrebare sau doua sa raspunda liber. Testele grila sunt cele mai grele de dat. Ca sa iei 100% trebuie sa fie perfect curat fara nici una gresita. De obicei nota lor este 75% din test si 25% din teme si participare in clasa. Nu este greu este extrem de greu. Cu toate acestea Mihnea a luat Honor roll, media lui este peste 90%.

Horia este in clasa a 5-a si nu este asa de greu. Eu lucrez cu el si il supraveghez indeaproape. El acum este in schimbare si incepe sa inteleaga ca este important sa isi faca datoria fata de el, familie si scoala. Horia este mai introvertit dar lucram la asta. I-am luat o pisicuta si cateodata Tess mai face si rele si eu il strig pe Horia sa vina sa stranga sau sa aibe grija de ea. Sunt sigura ca il va schimba aceasta pisicuta. Acum ei se cearta pe pisicuta, cine pe cine iubeste mai mult… 😊

Am avut cateva concedii frumoase anul asta. Am considerat ca timpul de calitate petrecut impreuna este foarte important la acest moment. Cariera mea mai poate astepta, merg incet dar sigur catre telul meu. Intr-o buna zi am sa ajung exact unde imi doresc.

Avem amintiri, avem prieteni noi, avem o biserica la care putem merge oricand. Nu are usile inchise. Este foarte trist sa te duci la biserica si sa gasesti usile inchise. Este ca si cum Dumnezeu nu vrea sa te primeasca in casa lui. Nu conteaza ca este slujba sau nu insa nu am gasit niciodata usile bisericii noastre inchise. Am fost aleasa exact inainte de ziua mea de nastere (Sf. Nicolae) sa tin un discurs in biserica sa le spun oamenilor ce inseamna Saint Paul Cathedral pentru noi. M-am pregatit pentru discurs alaturi de parintele Adrian din Craiova. Nu am avut nici o emotie. M-am gandit in sinea mea ca daca enoriasii nu ma intelg ce zic in engleza, cu siguranta Dumnezeu ma va intelege. Am fost inteleasa fara probleme si de Dumnezeu si de enoriasi. Totul s-a terminat intr-un ropot de aplauze si cu totii isi stergeau lacrimile de pe obraz. In final am fost imbratisata si mi-au spus ca ne vor fi alturi, vom fi o singura familie. Avem suport in ei. Biserica este greaca ortodoxa. Grecii marea majoritate sunt nascuti aici de generatii insa ei se tin de greci. Sunt foarte uniti si se iubesc unii pe altii, sunt foarte ingaduitori si ne-au adoptat. Ne-au primit si ne iubesc asa cum pot ei mai bine.

Iubirea este importanta si trebuie impartasita. Suntem iubiti de Dumnezeu si de oameni. Nu avem nici o asteptare de la nimeni si pentru asta nu exista suparari. Sa va rugati pentru noi ca avem nevoie. Dumnezeu sa va binecuvanteze cu un an nou plin de sanatate, bucurie si multe clipe frumoase!

                                             Concertul lui Horia la violoncel

Anul asta am cumpart o jumatate de porc si am pregatit-o singuri cum am stiut mai bine.

la biserica cu parintele nostru duhovnic, father Cristopher

                   dimineata de Carciun                                       impreuna cu porcul :)

ce cadouri am primit?

cu gandul la Dumnezeu

                  

In mijlocul vartejului, ghidati de Dumnezeu

        S-au scurs doi ani. Nu avem amintiri foarte multe însă am făcut foarte multe. Am încercat sa cunoaștem cat mai mulți oameni indiferent de nație. Intr-o tara ca America nu mai știi ce nație ești, nu mai știi ce si unde vrei sa ajungi. Toți prietenii care Dumnezeu ni i-a scos in cale mi-au spus: “Stay focus on your goal!” câteodată nici măcar nu îmi aduc aminte de ce sunt aici…

Am avut zile frumoase cu oameni adevărați însă am avut si zile cu lacrimi fără oprire. Am avut zile cu dureri in suflet si amintiri profunde despre Romania. Când ești departe de neamul tău nu iți aduci aminte nimic rău din tara ta, nimic. Toate lucrurile pozitive ti le aduci aminte si cat de bine era. Ce echipa eram si cum ne mai distram si cat de mult lucram. De fiecare data ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze cum Rusoiu făcea bâză de oricine calca pragul la Panglass însă la munca nu îl întrecea nimeni, Florin ii învăța pe copiii noștri tot felul de glume, Costi era încet dar sigur, Victor era repede si cu hotărâre, Cătălin aveai baza in el, Marius era ca mingea de ping pong pentru băieți dar era muncitor iar Mihai putea fi toți la un loc. Asta a fost o parte din viața noastră, o mica bucățică din familia noastră din Romania.

Nu m-am gândit vreodată ca viața se poate întoarce chiar așa poate in bine, cum spun majoritatea însă eu nu o vad nicicum in acest moment. Am sa povestesc câteva zile din viața noastră cum decurg ca sa pot contura mai bine ceea ce se întâmplă in acest moment cu noi.

Luni : Mă trezesc la 4.45-5.00, după cele personale merg la sala stau pana la 7. vin acasă, dus, îmbrăcat si plecat la serviciu. După plec la 5.15 pom pentru ca mi-am luat 15 minute off care le muncesc de dimineață. Merg la universitate, încep la 5.55, am cursuri de contabilitate ca sa pot uni tot ceea ce lucrez aici cu teoria din scoală, eu gândesc ca este mult mai ușor așa si pe deasupra îmi îmbunătățesc engleza. Termin cursurile la 7.45. Ajung acasă daca nu este aglomerat la 8.20. vorbim puțin daca mai mananc mai mananc daca nu mă culc.

Marți este cam la fel dar fără universitate însă am o analiza despre profit si pierdere care mă tine la servici câteodată si pana la 7 seara.

Miercuri este la fel ca luni.

Joi termin la 5.30 însă mergem la biserica. Copiii au activități acolo, la 7 este paraclis iar la 8 am repetitive pentru cor. Îmi place sa cant in cor cu toate ca nu am nici un studiu muzical, m-au acceptat așa si mă învață sa citesc notele si au răbdare cu mine. Catedrala este greceasca așa ca noi cântam grecește si engleza. Am început sa citesc grecește nu știu cum însă pur si simplu.. La 9.30 se termina repetiția, ajungem acasă daca nu este nici un accident la 10. Nu mai facem absolut nimic, la culcare.

Vineri este “Happy Friday!!! Yeeeaaah” același program ca marți dar ajung acasă la 6.

Sâmbătă am scoală românească la biserica, termin la 12 si după sunt libera sa studiez pentru cursurile de contabilitate, poate gătesc sau poate mergem undeva.

Duminica la slujba si la cor. Totul se termina la 11.

La serviciu lucrez intre 8.30-5.30 cu o ora pauza in care citesc ceva sau studiez. Deci 9 ore din zi plus alta ora pe drum s-au făcut 10, ziua are 12. Încerc acele 2 ore sa le iau din noapte ca eu nu sunt acasă însă am ajuns la un grad uriaș de oboseala. De ce fac toate aste? Ca sa mă reabilitez. Am venit la 39 de ani aici si am primit credit de la firma pentru care lucrez si nu le pot spune ca eu nu știu cu ce se mănâncă contabilitatea de aici. Nu poți clădi un viitor fără scoală, niciodată. Mi s-au recunoscut toate scolie din România si toți te privesc cu admirație.

Nu este extrem de greu dar sunt multe impedimente in calea ta. Nu mai ai viată de familie, nu mai ai copii, nu mai ai pe nimeni decât serviciu. Si la service lucrezi pana dai pe spate. Câteodată nu mă ridic cate 4-5 ore de pe scaun. Am ajuns anchilozata. Aproape ca nu mai merg deloc pe jos. Alerg in fiecare dimineață intre 3-5 km sau fac spining cu antrenor. La 5 dimineața sala este plina de lume, nu va puteți închipui. Aleargă, merg la clase de spining sau au personal trainer.

Long Island este o zona scumpa a New York-ului depinde de cum alegi orașul. Cu cat sunt mai mulți emigranți sau de culoare preturile caselor sunt joase si taxele sunt mai nimic. Unde sunt americani si pe deasupra si bogați o casa pornește de la $800,000 poate merge pana la milioane. Normal ca școlile bune sunt acolo si nu in alta parte. Cum ai putea ajunge acolo? O chirie acolo pornește de la $3500 pentru doua camere. Deci totul se rezuma la bani, nu? Si unde ajungem? La serviciu, daca nu îl ai nu poți trai, daca îl ai nu mai ai viață. Se cam bat cap in cap, nu? Ceea ce se vede in filmele americane este foarte adevărat, poți avea un viitor foarte strălucit aici, poți avea orice îți dorești însă mai puțin timp si in același timp familia o vezi mai mult dimineața ca seara dorm.

Am încercat sa punctez câteva aspecte ca sa poată înțelege toata lumea ce înseamnă America la început de drum. Am scris aceste rânduri pentru cei mulți care ne apreciază si vor sa plece din tara lor. Nu faceți asta, le-am spus atunci si le mai repet acum, NU. Stați acolo! Greul si neajunsurile de acolo nu or sa echivaleze cu sfâșierea de suflet care am luat-o aici. Este foarte bine pentru copii însă si copiii sunt dezechilibrați si își caută locul. Nimeni nu mai este in boii lui. Toți patru ne căutăm unul pe altul însă fiecare este in treaba lui.

Mulți mi-au zis ”A… tu ești mai sensibila însă Adi ce face? El ce zice?” Adi nu zice mai nimic pentru ca el in general este tăcut. Însă a avut o descindere extraordinara aici ca nu i-a plăcut un serviciu si si-a dat demisia si apoi cu ajutor si-a găsit altul in care a lucrat pentru 4 luni ca apoi l-au concediat pentru ca a încercat probabil sa le spună cum ar trebui făcute lucrurile. De 4 luni el își caută alt servici. A avut foarte multe interviuri însă si asta este o loterie. La un interviu trebuie sa fii foarte pregătit. Interviul se desfășoară pornind de la 3 directori in sus. Trebuie sa te placa si probabil ca el este satul de ei si in acest caz ei nu îl plac sau el nu a acceptat oferta lor.

Tot ceea ce am povestit mai sus, o parte din familia mea o știau deja însă foarte mulți prieteni m-au abordat personal si mi-au cerut părerea. Recitiți, cântăriți si decideți daca se merita efortul de a va frânge sufletul.

Daca ar trebui sa iau decizia încă o data, as veni pentru ca nu știi ce te așteaptă. Daca as știi de dinainte ce ne așteaptă, as veni pentru ca nu as crede. Pentru tineri este cel mai greu dar in același timp foarte ușor ca uita, uita in timp. Copiii născuți aici sunt extraordinar de bine. Copiii intre doua lumi cum sunt ai noștri tot timpul vor compara. Horia nu isi aduce aminte prea multe însă Mihnea, da.

Nu mai exista cale de întoarcere, oricum ar fi asta este tara mea, aici este casa mea, aici este familia mea. Va puteți închipui cum ar fi sa ne întoarcem in Romania si sa începem iarăși, ce..?

Sa va binecuvânteze bunul Dumnezeu si sa va rugați pentru noi ca avem nevoie. Dumnezeu este cu noi si îl ascultam in grecește si in engleza, nu ne mai vorbește românește însă sunt sigura ca El știe mai bine ca oricine care este planul cu noi.