O zi magnifica

12.14.14

            Ora 16.30.

            Un soare cu dinti ne zambea de undeva de sus fara putere, un vant usor imprastia in jurul nostru mirosul Americii. Frunzele aveau un joc al lor, pluteau, parca ar avea viata.

            Ne-am imbarcat in masina lui Gabi ( prietena noastra) cu mic cu mare , cu catel cu purcel, in total opt insi si am plecat catre vestitul bradut din Rockefeller Center. Am plecat cu veselie, cu nerabdare la drum, insa nebanuind ceea ce ne asteapta la capatul drumului.

            Am iesit de pe strada lor intr-o strada cu sens unic de trei benzi si ne-am incadrat intr-una si mai mare. Aici totul este la dimensiuni mari. Absolut orice ar fi. Strazile sunt curate, nu am vazut pana in acest moment praf sau gunoaie, nici un caine sau un alt animal, lumea nu circula pe jos, NIMENI. Nu claxoneaza nimeni, toata lumea are rabdare, conducatorii auto sunt ganditori- relaxati, o combinatie nemaiintalnita de mine pana acum. Se circula repede cu masina dar intr-o viteza a sigurantei. Masinile nu se apropie una de alta, exista o limita care este respectata, este usor vizibil.

            Ne-am incadrat pe autostrada Long Island Expressway care ne duce in New York City.  Drumul a fost lin, repede si plin de bucurie. Mihnea cu Bella si Horia stateau pe cel de-al treilea rand de scaune , eu cu Adi si cu Dani la mijloc iar Gabi cu Catalin in fata, Gabi sofer. Cei trei magnifici jucau spanzuratoarea si se amuzau foarte tare. Bella intelege roamneste foarte bine insa vorbeste mai greu, Mihnea vorbeste engleza foarte bine si mai nou a inceput sa inghita literele ca americanii, nu-l mai recunoastem J , Horia intelege engleza putin insa a inceput deja sa imprumute cuvinte, nu are nici o teama de limba ;) .

            Dupa 45 de minute de mers incepe sa ni se desfasoare la orizont o mare de lumina. Ne apropiam de NY City . Masinile erau din ce in ce mai multe, era o mare de masini, nu as putea compara cu ceva ce am vazut pana acum. Era impresionant, o autostrada cu 4 benzi plina de stopurile masinilor iar la orizont se ridicau luminile orasului ca si cum ar fi fost undeva in cer, impresionant. Am trecut printr-un sistem de porti care culmea nu ingreuna cu nimic traficul, aveau cred ca 10 porti prin care puteai intra in “orasul care nu doarme niciodata”. Erau 7 porti prin care treceai cu card magnetic , nu trebuia sa opresti, il aveai pe bord, era citit si poarta se ridica imediat, si mai erau inca 3 cu bani, probabil pentru turisti dar la portile acelea nu prea erau masini. Lasam in urma noastra Long Island, orasul Holbrook de acum era departe. Exuberanta, veselie … treceam prin vestitul tunel Lincoln Tunnel. Wooow ! Trecem pe sub o apa, East River, ca sa ajungem in inima New York City.

            Am trecut, strazile erau uriase, pline de masini, sens unic cu doua sau trei benzi, am intrat intr-o lume de basm. Oamenii misunau pe strada, totul in jurul nostru era impodobit, stralucea, chipurile oamenilor transmiteau bucurie. Noi toti intr-o masina inca nu ne puteam conecta la ritmul strazilor, la furnicar, parca nu aveam fereastra suficent de mare sa pot vedea totul , nu ma mai dadeam jos odata,  nu mai avem rabdare.  Nu exista termen de comparatie cu ceea ce am vazut acum, cu nici unul din locurile in care am mai fost.

Intr-un final Gabi a tras pe dreapta si s-a urcat Catalin la volan, el trebuia sa ramana cu Dani, mergeau impreuna sa serveasca masa si sa se relaxeze. Dani are 5 ani si nu ar fi avut rabdare sa mearga atata pe jos, abia a mers Horia.

            Catalin a oprit masina exact pe Broadway. Totul in jur era asa de luminat si asa de urias , panouri uriase cu imagini din filme, reclame, intr-o culoare aprinsa si intr-un zgomot al strazii nemaiintalnit. Totul te invaluia si te arunca exact in niste amintiri cu niste imagini care le vazusem  la televizor si erau de neatins. Totul era adevarat. Lumea era exorbitant de multa, exact ca in filme, zambeau, vorbeau, fiecare venise sa se plimbe sau cu vreo treaba… Tu existai ca si persoana in acea mare de oameni, nimeni nu te imbrancea sau nu te calca, este mai greu de explicat pentru ca noi am trait intr-o  alta lume pana acum cateva zile. Fantastic noi mergeam pe trotuar intr-o mare de oameni panourile uriase ne incalzeau obrajii de pe niste blocuri care trebuia sa te lasi pe spate foarte tare ca sa le vezi varfurile sau mai usor eu m-am pus in genunchi si am pozat , ca sa-l pot cuprinde. Oriunde te uitai o imagine iti atragea atentia, jocul luminilor te integrau si pe tine ca om, deja erai un personaj din acea minunata lume a luminilor.

Intr-un colt era stransa multa lume care nu se miscau ci decat radeau si fericirea era intiparita pe chipurile lor. Era o camera care ii proiecta pe o cladire si care din toata multimea lua prim planuri cu diversi  oameni. In momentul in care apareau in imagine erau incadrati intr-o inima imensa , ei explodau intr-o bucurie nemaivazuta. Nu era nimic colpesitor, ne-am incadrat perfect in acel film, erau foarte multi turisti, fiecare poza cate ceva, se auzeau in jur toate limbile pamantului. Puteai sa-ti cumperi alune, caju sau fistic trase in miere, preparate pe loc sau hot dog, erau o multime de oferte. Puteai sa-ti cumperi caciuli, da, chiar asa, caciuli. Era curent. Blocurile fiind imense si strazile multe si largi se facea un curent de aer… Limuzinele erau ca la ele acasa, copiii erau fascinati.

            La un moment dat am traversat, am intrat pe o strada normala, acolo era Radio City, o mare sala de spectacole, o masina parcata neregulamentar si langa ea un ofiter de politie pe un cal. Uimitor ! Va vine sa credeti ? Un politist pe un cal ? Ei hai ca pentru mine a depasit orice limita. Era o imbinare intre viitor-trecut, elegant si diplomatic. Impresionant. Calul era frumos pieptanat, aranjat insa ofiterul care il calarea nu schita nici un zambet, nu era trist, nu transmitea nimic, era sobru, era la serviciu. El a stat langa acea masina pana cand soferul a venit si a parasit locul. Uimitor!

            Ne apropiam de ceva. Lumea era si mai multa, trebuia sa ne strecuram prin multime, dar nu ne atingeam unii de altii. Trotuarele erau spatioase, lumea atenta, civilizata. In fata noastra o familie cu un copilas. Copilasul plangea si mi-a atras atentia… Incredibil, bunica care n-ai fi zis ca este bunica s-a apropiat si mi-a povestit ca baietelul este obosit si ar fi trebuit sa ajunga acasa de mult . Wow ! Va dati seama cata importanta au copii aici? Femeia s-a simtit datoare sa-mi explice tristetea baiatului si plansul lui de oboseala.

            Dintr-o data o muzica calda ne invaluia, Craciunul era undeva aproape. Nu se vedea nimic, era o cladire,.. se auzea o muzica , clopotei, bucuria se simtea, chipurile oamenilor se luminau, exista o nerabdare sa ajunga undeva… bucuria copilariei era aproape… Nu aveam nimic in gand eram furata de feeria care ma inconjura, deja eram impresionata de ceea ce vazusem si nu credeam ca altceva ma mai poate impresiona mai tare. Am ajuns la coltul cladirii si ?! o imensitate de culori care mai de care mai colorate invaluiau un mandru brad care purta in varf o stea mare alba. Totul era feeric, mintea mi s-a oprit in loc, inima batea cu repeziciune, amintirile din copilarie mi se derulau prin fata ochilor. Eu am avut un mini brad de plastic toata copilaria mea, aveam cateva globulete si puneam artificii care le aprindeam cu greutate, dar eram fascinata de artificiile umede care le cumparam de la libraria din Corabia. Am ajuns in fata celui mai mare si renumit brad din TOATA LUMEA. Copiii au exclamat: ‘WOOOOW ! ‘ Da intr-adevar eram fara cuvinte. Fiecare luminita era asa de patrunzatoare si iti rascolea orice amintire uitata a copilariei, fascinant, viitor, prezent, trecut un amalgam de simtaminte mi se invalmaseau in suflet. Care mai de care isi faceau poze sau il pozau pe actorul principal al acestui spectaol de lumini. Bradul se inalta falnic, invelit cu o haina de sarbatoare. Invita pe orice suflet de om sa-si rasfete mirosul cu aroma de brad si atmosfera Craciunului, auzul cu clinchetul zglobiu al clopoteilor si sa-si incalzeasca sufletul cu bucuria unui copil cand il vede pe Mos Craciun.

            Dupa o multime de poze am mers catre aleea ingerilor. Impresionant. In fata acestei aleei era proiectat pe o cladire (Saks Fifth Avenue) un mic specatol de Craciun care se repeta din 5 in 5 minute. Era un ceas mare proiectat pe cladire si cand se apropia timpul spectacolului toata lumea incepea sa numere, si auzeai: 5,4,3,2,1… yeeeei . Un clip de cateva minute te transporta intr-o alta dimensiune a timpului si anume in tara copilariei si a bucuriei.

Ne-am indreptat catre patinoarul de la baza bradului, spectaculos. Totul era asa de bine pus la punct, pe aleea ingerilor de o parte si de alta erau magazine cu jucarii ( intr-un magazin de jucarii puteai sa iti faci tu un personaj din desene animate, in altul puteai sa construuesti lego si tot asa). Decoratiuni , cadouri , orinde priveai erai in aceeasi lume a copilariei. Nimic nu era coplesitor sau trist, totul era sclipitor.

            Am plecat incarcati de bucurie si de spiriritul Craciunului catre masina. Trebuia sa ne intalnim undeva la cateva strazi de locul in care eram. In drum am intrat si in Catedrala Sfantul Patrick. O cladire imensa, celebra care acum era in renovare, este biserica celebritatilor. De aici in colo pe doi ani are rezervarile facute. O biserica mai mare ca aceasta am vazut in Istanbul - Sfanta Sofia. Linistita, calda, plina de lume, candele, rugaciune si pace, asta era in Catedrala Sf Patrick.

            Intr-un final cu multa rabdare, cu multe strazi starbatute la picior ne-am apropiat de locul intalnirii unde Catalin ne astepta cu masina pornita. Copiii erau franti de oboseala, mancasera ei cate un hot-dog de pe strada dar erau epuizati dupa atatea emotii si strazi traversate, Horia isi pierduse rabdarea si o intreba tot timpul pe Gabi daca mai este mult .

            La intoarcere am trecut prin Queens sa vedem cum arata. Acest cartier mai este numit si ‘Mica Romanie’. Aici este o comunitate foarte mare de romani, magazine romanesti, biserici romanesti, se vorbeste romaneste pe strada. Blocurile arata ca in Romania, binenteles adaptate la America, sunt mai inalte , mai largi balcoanele, m-am dus cu gandul la Romania unde toata lumea impodobeste ferestrele cu ce au mai frumos, exact asa arata si aici. De ce as vrea sa locuiesc intr-un loc care imi aduce aminte de Romania sau de ce as vrea sa merg la un magazin romanesc ? Puteam foarte bine sa ramanem in Romania si totul era ca in Romania. Poate asa zic acum , poate in timp voi gandi altfel sau poate mi se va face dor ? Poate…

            Deocamdata Romania este foarte departe de noi, fizic, America este aici si noi am facut aceasta alegere impreuna. Suntem patru si vom ramane patru in toate hotararile noastre !