Craciun american alaturi de romani

12.14.14

 

            Suntem de doua zile in America… Putin … sau mult ? Nu ma pot adapta la fusul orar de aici… greu. Nu stiu cand dorm sau cand sunt treaza.

            Astazi vom primi in noua si marea noastra famile un nou membru si anume pe cel mai important si mai invidiat: Bradutul de Craciun.

            Intr-un suflet copiii au fost imbracati , incaltati gata de calatorie.

Masina s-a pus in miscare usor, ne inconjura o bucurie profunda care ne ducea cu gandul la copilarie dar in acelasi timp suntem in alta lume, lumea de peste ocean. Departe… departe…

            Dupa o scurta calatorie pe strazile orasului Holbrook, strazi largi, curate si fara oameni am ajuns intr-o intersectie unde se deschidea un loc viran,  plin cu pomi de Craciun. Unii in vase cu pamant , unii foarte mari, altii mai mici, pitici, tot ceea ce iti doreai puteai gasi acolo. Dupa cateva cautari l-am ales pe principal. Un brad inalt, imbracat intr-o haina verde-argintie bogat in crengi, ne astepta sa-l luam acasa. Un domn a venit ni l-a potrivit cu o drujba la inaltime, ni l-a curatat de crengutele de la baza. L-a invelit intr-o plasa si ni l-a ancorat pe masina. La iesire din acel spatiu foarte intins ne-am oprit si a trebuit sa platim . Erau fete imbracate frumos cu specific, veneau la masina si luau codul de pe brad. Gabi a trebuit sa mearga cativa pasi pana la un ghiseu, a platit.  Eram gata de drum inapoi. Copiii erau bucurosi ca il alesesem pe noul nostru prieten, care aduce numai bucurii. Bradutul nostru a stat o saptamna pe aleea din curtea interioara. Mai trebuia sa astepte pana la impodobire. Mai era vreme pana la Craciun.

            Fiecare zi care trecea ne aducea mai aproape de veselia Craciunului si sufletele ni se incalzeau numai cand ne gandeam ca Mosu’ ne va vizita in acest an in America. Scrisorile copiilor nostrii au fost facute inca din Romania.

            Sambata dimineata, la o saptamana distanta de la cumpararea bradului, am iesit sa impodobim casa in care locuim. Catalin a venit cu multe beculete viu colorate si instalatii care mai mici care mai mari. Cu totii ne-am echipat si am iesit la impodobitul casei. Era frig, cerul intunecat, frigul patrundea prin fiecare locusor care il gasea aerisit, imi inghetasera degetele de la maini, foarte frig. Am instalat un trenulet gonflabil si multe instalatii in pomi, in braduti si in jurul casei. Totul era stralucitor si cald chiar daca frigul ne brazda fetele, iar unghiile ma dureau. Craciunul era aproape.

            In aceeasi zi dar dupa-amiaza a venit timpul sa impodobim  bradul. L-am bagat in casa insa era prea inalt. Adi si cu Catalin l-au mai potrvit si in sfarsit bradul se inalta falnic cu o stea in varf in sufrageria prietenilor nostrii. Gabi a adus niste cutii imense pline cu ornamente de Craciun, globulete care mai de care mai stralucitoare, beculete viu colorate, lucioase, mate, figurine, beteala... Te imbiau sa le scoti din cutii si sa impodobesti casa, bradul… Fiecare a participat cu cate ceva la noua haina a bradului si la atmosfera creata in casa. Cantau colinde de Craciun, am gasit un post de radio local care aveau decat colinde.

            Intr-un final totul era gata. Bradul ne zambea falnic si mandru din coltul lui. Copiii in jurul lui nu-si puteau dezlipii ochii de luminitele colorate si stralucitoare care le incalzeau fetele.

            Timp mai era ceva din zi asa ca am hotarat sa facem un tur pentru a vedea cateva masini. Am plecat sa ne interesam de o masina pentru noi, Gabi a ramas acasa cu copiii. Am fost intr-un cartier industrial unde erau toate reprezentantele de masini. Oamenii erau foarte deschisi si rabdatori, voiau sa-ti vanda cu orice pret. Noi nu aveam acte pentru ca inca nu au venit ( vor veni prin posta). Insa ei erau disponibili sa ne vanda o masina noua. Aici pentru a face inevestitii mari iti trebuie o istorie a creditelor. Chiar daca ai bani trebuie sa folosesti carduri de credite sa le demonstrezi ca esti bun platnic. Aici bancile sunt mai blande. Poti face o multime de tranzactii fara comisioane. Bancile asteapta ca tu sa uiti sa-ti platesti facturile si atunci iti pun dobanda dar nici atunci nu este o suma foarte mare.

Dupa o multime de masini vizionate unele chiar testate, la mai multe reprezentante, nu ne-am hotarat la ceva anume. Masinile second sunt foarte scumpe dar nu sti ce cumperi. Masinile noi au garantie 3 ani. Romanii de aici au masini noi, fac contracte de leasing si dupa trei ani duc masinile inapoi si iau altele noi. Asa sta treaba aici. Este foarte convenabil sa faci asa pentru ca salariile sunt rezonabile si pot acoperi aceste cheltuieli. Noi am testat o masina Toyota, fabricatie 2014, care costa 24.954 $. Masinile second puteau ajunge cu usurinta la 24.000, alte marci care erau facute pe comanda. Altfel erau masini din 2009 undeva la 15.000$ sau chiar mai scumpe. Persoane fizice care vand masini se gasesc mai rar.

            Iata ca a venit si ziua de Craciun. Isabella s-a trezit la 4 dimineata si a gasit-o Gabi numarand cutiile cu cadouri de sub brad. A trecut-o la culcare si iarasi s-a trezit la 6 dimineata fara rabdare . Mihnea si Horia s-au trezit la 7. La 7.30 Gabi le-a dat voie sa mearga la brad ca nu se mai putea . Alergau toti patru pe scari,parca erau arsi la talpi.  Puteai simti nerabdarea lor de a deschide cutiile cu cadouri. Multe cadouri frumos impachetate asteptau sa fie prinse de mainile copiilor. In acel moment nu se mai auzeau decat tot felul de interjectii: Wow ! Yeeei !  Bucurie , bucurie.

Cu mare cu mic am deschis cadourile. Anul acesta Mos Craciun a fost foarte bogat in cadouri si ii multumim din suflet. Fiecare cadou era invelit cu grija in hartie viu colorata, purta eticheta care era ca o felicitare iar pe spate scria numele.  Cand totul s-a linistit Gabi a asezat masa festiva de Craciun. Totul a fost binecuvantat prin noi si prin Hristos.

            Seara de Craciun am petrecut-o alaturi de romani. Exista o familie numeroasa de romani care se intalnesc si tin aproape unii de altii. Aproape fiecare famile are cate doi copii. S-au facut foarte multe poze de familie si de grup.

            Cand Mosul a aparut, copiii veneau ca pasarile din toate partile. Sufletul ti se umplea de bucuria care radia din chiote si zburdalnicia copiilor. Mosul batran, batran cu mare greutate s-a asezat si incet.. incet a impartit cadourile tuturor copiilor. Poze peste poze, fiecare mamica incerca sa-si pozeze odrasla in cat mai multe ipostaze.

            Intr-un final copiii obositi au devenit din ce in ce mai galagiosi, alergau, se jucau dar se mai lasa si cu plans. Atunci pe rand familiile au inceput sa paraseasca petrecerea si locul devenea tot mai spatios. Era timpul sa mergem.

            Ajunsi acasa rupti de oboseala dupa o zi plina de agitatie si dupa mai multe zile de pregatiri am mai poposit putin in bucatarie noi adultii iar copiii direct in dormitoare. Eram obositi. Noi am mai stat de vorba si incet ..incet ne-am retras catre asternutul primitor din dormitorul nostru.

O zi magnifica

12.14.14

            Ora 16.30.

            Un soare cu dinti ne zambea de undeva de sus fara putere, un vant usor imprastia in jurul nostru mirosul Americii. Frunzele aveau un joc al lor, pluteau, parca ar avea viata.

            Ne-am imbarcat in masina lui Gabi ( prietena noastra) cu mic cu mare , cu catel cu purcel, in total opt insi si am plecat catre vestitul bradut din Rockefeller Center. Am plecat cu veselie, cu nerabdare la drum, insa nebanuind ceea ce ne asteapta la capatul drumului.

            Am iesit de pe strada lor intr-o strada cu sens unic de trei benzi si ne-am incadrat intr-una si mai mare. Aici totul este la dimensiuni mari. Absolut orice ar fi. Strazile sunt curate, nu am vazut pana in acest moment praf sau gunoaie, nici un caine sau un alt animal, lumea nu circula pe jos, NIMENI. Nu claxoneaza nimeni, toata lumea are rabdare, conducatorii auto sunt ganditori- relaxati, o combinatie nemaiintalnita de mine pana acum. Se circula repede cu masina dar intr-o viteza a sigurantei. Masinile nu se apropie una de alta, exista o limita care este respectata, este usor vizibil.

            Ne-am incadrat pe autostrada Long Island Expressway care ne duce in New York City.  Drumul a fost lin, repede si plin de bucurie. Mihnea cu Bella si Horia stateau pe cel de-al treilea rand de scaune , eu cu Adi si cu Dani la mijloc iar Gabi cu Catalin in fata, Gabi sofer. Cei trei magnifici jucau spanzuratoarea si se amuzau foarte tare. Bella intelege roamneste foarte bine insa vorbeste mai greu, Mihnea vorbeste engleza foarte bine si mai nou a inceput sa inghita literele ca americanii, nu-l mai recunoastem J , Horia intelege engleza putin insa a inceput deja sa imprumute cuvinte, nu are nici o teama de limba ;) .

            Dupa 45 de minute de mers incepe sa ni se desfasoare la orizont o mare de lumina. Ne apropiam de NY City . Masinile erau din ce in ce mai multe, era o mare de masini, nu as putea compara cu ceva ce am vazut pana acum. Era impresionant, o autostrada cu 4 benzi plina de stopurile masinilor iar la orizont se ridicau luminile orasului ca si cum ar fi fost undeva in cer, impresionant. Am trecut printr-un sistem de porti care culmea nu ingreuna cu nimic traficul, aveau cred ca 10 porti prin care puteai intra in “orasul care nu doarme niciodata”. Erau 7 porti prin care treceai cu card magnetic , nu trebuia sa opresti, il aveai pe bord, era citit si poarta se ridica imediat, si mai erau inca 3 cu bani, probabil pentru turisti dar la portile acelea nu prea erau masini. Lasam in urma noastra Long Island, orasul Holbrook de acum era departe. Exuberanta, veselie … treceam prin vestitul tunel Lincoln Tunnel. Wooow ! Trecem pe sub o apa, East River, ca sa ajungem in inima New York City.

            Am trecut, strazile erau uriase, pline de masini, sens unic cu doua sau trei benzi, am intrat intr-o lume de basm. Oamenii misunau pe strada, totul in jurul nostru era impodobit, stralucea, chipurile oamenilor transmiteau bucurie. Noi toti intr-o masina inca nu ne puteam conecta la ritmul strazilor, la furnicar, parca nu aveam fereastra suficent de mare sa pot vedea totul , nu ma mai dadeam jos odata,  nu mai avem rabdare.  Nu exista termen de comparatie cu ceea ce am vazut acum, cu nici unul din locurile in care am mai fost.

Intr-un final Gabi a tras pe dreapta si s-a urcat Catalin la volan, el trebuia sa ramana cu Dani, mergeau impreuna sa serveasca masa si sa se relaxeze. Dani are 5 ani si nu ar fi avut rabdare sa mearga atata pe jos, abia a mers Horia.

            Catalin a oprit masina exact pe Broadway. Totul in jur era asa de luminat si asa de urias , panouri uriase cu imagini din filme, reclame, intr-o culoare aprinsa si intr-un zgomot al strazii nemaiintalnit. Totul te invaluia si te arunca exact in niste amintiri cu niste imagini care le vazusem  la televizor si erau de neatins. Totul era adevarat. Lumea era exorbitant de multa, exact ca in filme, zambeau, vorbeau, fiecare venise sa se plimbe sau cu vreo treaba… Tu existai ca si persoana in acea mare de oameni, nimeni nu te imbrancea sau nu te calca, este mai greu de explicat pentru ca noi am trait intr-o  alta lume pana acum cateva zile. Fantastic noi mergeam pe trotuar intr-o mare de oameni panourile uriase ne incalzeau obrajii de pe niste blocuri care trebuia sa te lasi pe spate foarte tare ca sa le vezi varfurile sau mai usor eu m-am pus in genunchi si am pozat , ca sa-l pot cuprinde. Oriunde te uitai o imagine iti atragea atentia, jocul luminilor te integrau si pe tine ca om, deja erai un personaj din acea minunata lume a luminilor.

Intr-un colt era stransa multa lume care nu se miscau ci decat radeau si fericirea era intiparita pe chipurile lor. Era o camera care ii proiecta pe o cladire si care din toata multimea lua prim planuri cu diversi  oameni. In momentul in care apareau in imagine erau incadrati intr-o inima imensa , ei explodau intr-o bucurie nemaivazuta. Nu era nimic colpesitor, ne-am incadrat perfect in acel film, erau foarte multi turisti, fiecare poza cate ceva, se auzeau in jur toate limbile pamantului. Puteai sa-ti cumperi alune, caju sau fistic trase in miere, preparate pe loc sau hot dog, erau o multime de oferte. Puteai sa-ti cumperi caciuli, da, chiar asa, caciuli. Era curent. Blocurile fiind imense si strazile multe si largi se facea un curent de aer… Limuzinele erau ca la ele acasa, copiii erau fascinati.

            La un moment dat am traversat, am intrat pe o strada normala, acolo era Radio City, o mare sala de spectacole, o masina parcata neregulamentar si langa ea un ofiter de politie pe un cal. Uimitor ! Va vine sa credeti ? Un politist pe un cal ? Ei hai ca pentru mine a depasit orice limita. Era o imbinare intre viitor-trecut, elegant si diplomatic. Impresionant. Calul era frumos pieptanat, aranjat insa ofiterul care il calarea nu schita nici un zambet, nu era trist, nu transmitea nimic, era sobru, era la serviciu. El a stat langa acea masina pana cand soferul a venit si a parasit locul. Uimitor!

            Ne apropiam de ceva. Lumea era si mai multa, trebuia sa ne strecuram prin multime, dar nu ne atingeam unii de altii. Trotuarele erau spatioase, lumea atenta, civilizata. In fata noastra o familie cu un copilas. Copilasul plangea si mi-a atras atentia… Incredibil, bunica care n-ai fi zis ca este bunica s-a apropiat si mi-a povestit ca baietelul este obosit si ar fi trebuit sa ajunga acasa de mult . Wow ! Va dati seama cata importanta au copii aici? Femeia s-a simtit datoare sa-mi explice tristetea baiatului si plansul lui de oboseala.

            Dintr-o data o muzica calda ne invaluia, Craciunul era undeva aproape. Nu se vedea nimic, era o cladire,.. se auzea o muzica , clopotei, bucuria se simtea, chipurile oamenilor se luminau, exista o nerabdare sa ajunga undeva… bucuria copilariei era aproape… Nu aveam nimic in gand eram furata de feeria care ma inconjura, deja eram impresionata de ceea ce vazusem si nu credeam ca altceva ma mai poate impresiona mai tare. Am ajuns la coltul cladirii si ?! o imensitate de culori care mai de care mai colorate invaluiau un mandru brad care purta in varf o stea mare alba. Totul era feeric, mintea mi s-a oprit in loc, inima batea cu repeziciune, amintirile din copilarie mi se derulau prin fata ochilor. Eu am avut un mini brad de plastic toata copilaria mea, aveam cateva globulete si puneam artificii care le aprindeam cu greutate, dar eram fascinata de artificiile umede care le cumparam de la libraria din Corabia. Am ajuns in fata celui mai mare si renumit brad din TOATA LUMEA. Copiii au exclamat: ‘WOOOOW ! ‘ Da intr-adevar eram fara cuvinte. Fiecare luminita era asa de patrunzatoare si iti rascolea orice amintire uitata a copilariei, fascinant, viitor, prezent, trecut un amalgam de simtaminte mi se invalmaseau in suflet. Care mai de care isi faceau poze sau il pozau pe actorul principal al acestui spectaol de lumini. Bradul se inalta falnic, invelit cu o haina de sarbatoare. Invita pe orice suflet de om sa-si rasfete mirosul cu aroma de brad si atmosfera Craciunului, auzul cu clinchetul zglobiu al clopoteilor si sa-si incalzeasca sufletul cu bucuria unui copil cand il vede pe Mos Craciun.

            Dupa o multime de poze am mers catre aleea ingerilor. Impresionant. In fata acestei aleei era proiectat pe o cladire (Saks Fifth Avenue) un mic specatol de Craciun care se repeta din 5 in 5 minute. Era un ceas mare proiectat pe cladire si cand se apropia timpul spectacolului toata lumea incepea sa numere, si auzeai: 5,4,3,2,1… yeeeei . Un clip de cateva minute te transporta intr-o alta dimensiune a timpului si anume in tara copilariei si a bucuriei.

Ne-am indreptat catre patinoarul de la baza bradului, spectaculos. Totul era asa de bine pus la punct, pe aleea ingerilor de o parte si de alta erau magazine cu jucarii ( intr-un magazin de jucarii puteai sa iti faci tu un personaj din desene animate, in altul puteai sa construuesti lego si tot asa). Decoratiuni , cadouri , orinde priveai erai in aceeasi lume a copilariei. Nimic nu era coplesitor sau trist, totul era sclipitor.

            Am plecat incarcati de bucurie si de spiriritul Craciunului catre masina. Trebuia sa ne intalnim undeva la cateva strazi de locul in care eram. In drum am intrat si in Catedrala Sfantul Patrick. O cladire imensa, celebra care acum era in renovare, este biserica celebritatilor. De aici in colo pe doi ani are rezervarile facute. O biserica mai mare ca aceasta am vazut in Istanbul - Sfanta Sofia. Linistita, calda, plina de lume, candele, rugaciune si pace, asta era in Catedrala Sf Patrick.

            Intr-un final cu multa rabdare, cu multe strazi starbatute la picior ne-am apropiat de locul intalnirii unde Catalin ne astepta cu masina pornita. Copiii erau franti de oboseala, mancasera ei cate un hot-dog de pe strada dar erau epuizati dupa atatea emotii si strazi traversate, Horia isi pierduse rabdarea si o intreba tot timpul pe Gabi daca mai este mult .

            La intoarcere am trecut prin Queens sa vedem cum arata. Acest cartier mai este numit si ‘Mica Romanie’. Aici este o comunitate foarte mare de romani, magazine romanesti, biserici romanesti, se vorbeste romaneste pe strada. Blocurile arata ca in Romania, binenteles adaptate la America, sunt mai inalte , mai largi balcoanele, m-am dus cu gandul la Romania unde toata lumea impodobeste ferestrele cu ce au mai frumos, exact asa arata si aici. De ce as vrea sa locuiesc intr-un loc care imi aduce aminte de Romania sau de ce as vrea sa merg la un magazin romanesc ? Puteam foarte bine sa ramanem in Romania si totul era ca in Romania. Poate asa zic acum , poate in timp voi gandi altfel sau poate mi se va face dor ? Poate…

            Deocamdata Romania este foarte departe de noi, fizic, America este aici si noi am facut aceasta alegere impreuna. Suntem patru si vom ramane patru in toate hotararile noastre !