Sunday, December 25, 2016

Craciunul intr-un film real

Va aduceti aminte filmele americane care le priveam cu emotie in copilarie? Ce avem diseara?... film american, bun. Iata ca de Craciunul asta am fost la fel ca intr-un film insa totul a fost asa de real si natural cum nu va vine sa credeti. Sa incepem povestirea cu cateva saptamani in urma.
            Inainte de ziua mea cu o saptamana am fost luata pe sus si dusa la corul Catedralei Saint Paul din Hempstead. Normal noi cunostinte, noi persoane insa mi-a fost alocat un instructor ca sa ma invete cum sa citesc notele muzicale. Linda este numele ei. De cum m-a cunoscut a staruit foarte tare sa venim de Craciun la ea acasa. Nu am raspuns la prima invitatie stiind ca trebuie sa mergem la Mihaela si la Stelica, nu am raspuns la a doua invitatie dar deja situatia era jenanta. Urmatoarea saptamana Linda a staruit si mai tare. Linda este o persoana foarte frumoasa la interior dar nu v-o puteti inchipui la exterior. Este o doamna tanara si frumoasa in varsta de 72 de ani. O sa vedeti poze si va garantez ca nu are mai mult de 57...  Este americanca in totalitate dar vorbeste fluent greceste si canta in corul catedralei de foarte multi ani. Alaturi de Adi fiind am raspuns: „O sa venim, Linda!”.

           Am intrat pe usa intr-o casa tipic americana. Linda ne astepta alaturi de Nick, fiul ei cel mic (42 ). Foarte draguti si foarte ospitalieri. Am gasit o casa calda si plina de cadouri sub un brad nu prea mare dar impodobit cu multe globulete stralucitoare. Intre timp au venit si ceilalti membrii ai familiei. Aici este vorba decat de familie. Va aduceti aminte din filme? Copiii, nepotii si cam atat. A venit inca o familie din Cambodgia care a fost adoptata de ceva vreme, in sensul ca petrec toate sarbatorile cu ei ca nu au pe nimeni. Acum se poate intelege cum noi nu am putut zice nu. Ea stia deja ce inseamna singuratatea de la cealalta familie. Aceste este adevarul. Singuri intr-o tara uriasa. Imi este foarte dor de fratii mei, de mama mea, de mama lui Adi, imi este dor de zilele care le petreceam cu prietenii. Acum cand scriu amintirile imi revin ca si cum ieri s-ar fi intamplat. Linda locuieste la 10 minute distanta de noi si iata ca este pe cale sa ne adopte. Atata ne-a imbratisat si ne-a oferit atata caldura de nu va puteti inchipui.  au fost draguti si curiosi sa stie cum este in Romania si care sunt diferentele intre America si Europa. Prima diferenta de luat in seama si de a invata o lectie: ei sunt foarte relaxati cand este vorba de copii. Nu conteaza ca dau mancarea pe ei, pe jos pe oriunde... copiii sunt pe primul loc si trebuie sa se simta bine. Eu personal trebuie sa invat sa ma relaxez. Imi inebunesc copiii cu lucruri care nu au nici o valoare. Spre exemplu in seara de ajun dupa Liturghie am venit acasa si ei au vrut sarmale. Atata m-am zbatut pentru fata de masa care intr-adevar nu avea nici o valoare ca in final Horia mi-a zis: „Mami este o fata de masa care nu conteaza daca o murdarim!” Vedeti voi, noi suntem crescuti in alta cultura si cu alte perceptii. Aici nimic nu conteaza, dar nimic. Totul este ieftin in comparatie cu salariile si lucrurile se arunca foarte usor. Cam asta este viata. Noi ne-am invatat sa economisim orice ca maine poate nu mai avem. Trebuie sa invatam asta.
            Masa a fost asa de plina de bunatati grecesti si exact ca in filme platourile se plimbau din mana in mana. Filmele redau o realitate curata. Nu exista nici o diferenta. Inainte de a ne aseza la masa s-au desfacut o multime de cadouri. Nu va inchipuiti cat de bucurosi erau copiii. Care mai de care desfaceau si se minunau. O casa plina de lumina, bucurie si liniste. Am servit, am discutat, am povestit si mai ca nu ne venea sa plecam. Am stat cateva ore intr-o poveste. Nu puteam sa luam copiii acasa. Va inchipuiti? Un baiat de 14 ani pe care nu il mai poti lua dupa tine prea mult deoarece totul este plictisitor acum nu ar mai fi plecat acasa. Am avut o zi linistita din care am invat o alta lectie de viata. Nu se merita nici un stres ca nu este aia asa sau cealalta nu sta corect, s-a varsat, s-a consumat, s-a plictisit... invatam din mers si asta trebuie sa ne faca mai puternici.
O zi asa de simpla ne-a umplut inimile de bucurie si pace. Ne-am invatat lectia si il vom lasa pe Dumnezeu sa lucreze pentru noi. Parintele Ioan mi-a spus o data „lasati-va in grija lui Dumnezeu”. Printele Adrian repeta tot timpul: „lasati-L pe Dumezeu sa lucreze in inimile voastre!”. Trebuie sa invatam sa fim buni si orice s-ar intampla Dumnezeu stie mai bine decat noi de ce lucrurie sunt puse in acesta ordine si nu in alta. Eu personal nu cred in coincidente si stiu ca El are un plan cu noi si pentru asta suntem aici.

Zi de Craciun perfect normala care as mai retrai-o inca o data si inca o data la nesfarsit. Invatam sa fim americani, invatam sa fim mai buni, invatam sa daruim, invatam sa impartim dragoste tuturor, oricare ar fi natia, culoarea sau religia. Invatam sa iubim!
































Tuesday, December 6, 2016

Zambeste, iubeste, ascunde lacrimile

Dupa o perioada foarte lunga de tacere este cazul sa mai spun cate ceva despre noi. Iata ca in cateva zile vom implini 2 ani in America. Asemanator unui bebelus am inceput sa mergem binisor in picioare dar nu vorbim prea bine si inca suntem foarte dependenti unul de altul.  In acesti doi ani am muncit asa de mult sa prindem totul din urma insa este aproape imposibil, ne mai trebuiesc multi ani inainte …
Mihnea demonstreaza in continuare a fi cel mai bun la scoala si in tot ceea ce intreprinde. In continuare primeste diplome si aprecieri de la directori si profesori. Este incredibil ce pot spune profesorii despre el la scoala. Niciodata nu ne-a spus nimeni la sedinte ca este loc de mai bine, toti spun este un copil de exceptie. Gandirea pozitiva si optimismul cu care sunt inconjurati copiii la scoala este incredibil.
Horia este la fel de neastamparat insa nici un professor nu a spus ca Horia este o problema si ca nu stiu ce sa ii mai faca. Mi-au spus ca o sa colaboram si vom reusi impreuna. Horia se plictiseste la scoala si pentru asta profesorii se straduiesc mai tare cu el sa il tina ocupat. Cand se plictiseste rupe creioane in doua, in trei, depinde cat este de plictisit. Notele lui Horia sunt maxime dar el face treaba buna numai impins de noi, el nu este interesat si cred ca probabil nu intelege foarte bine la limba engleza. Sa studiezi limba engleza la scoala este mult mai greu ca si literatura romana. Nu am inteles de ce este asa de greu insa ne adaptam. Spre exemplu se da un text destul de lung, cateva pagini si apoi se raspunde la intrebari pe text dar curios este ca nu poti gasi raspunsurile in textul citit, trebuie sa presupui si sa relationezi ceea ce ai citit si sa dai raspunsul. Chiar este complicat. Nu l-am crezut pe Mihnea cand mi-a spus dar dupa ce am incercat sa rezolv niste teste mi-am dat seama ca are dreptate. Nu este chia rasa de simplu dar vom fi buni in viitor.
Avem o viata normala, cam mult pe drumuri insa mergem inainte. Copiii au o multime de activita



ti. Mergem la o biserica greaca ortodoxa, acolo avem un parinte roman insa ne spovedim in limba engleza. Este de neinchipuit, a fost greu inceputul insa suntem pe drumul cel bun. Suntem implicati in multe activitati la biserica. Avem o scoala pilot de limba romana care merge foarte bine. Iata ca am ajuns sa vorbim romaneste si sa predam limba romana copilasilor care vorbesc numai engleza. Pentru copii nimic nu este greu, totul este o joaca.
Adi este foarte relaxat sau asa incearca sa apara in fata noastra. El continua un sir de interviuri si isi tot cauta serviciul visurilor sale.
Dorul de Romania a incetat, nu mai plang. Amintirile sunt din ce in ce mai rare si mai indepartate. Nu mi se pare ca au trecut 2 ani, parca am fi aici de o viata.
Intrand in amanunte as gresi pentru ca viata pe care o traim acum este foarte diferita de ceea ce am vazut si trait in Romania si implicit in Europa. As avea asa de multe de spus dar nu ar fi corect pentru neamul meu sa le spun.
Americanii sunt foarte deschisi si curiosi dar nu se dau in vant dupa prietenii stranse. Ne zambim, stam de vorba dar cam atat. Asa este viata normala si in curand nici noi nu o sa mai stim cum a fost sau cum este normal, normalul este cel pe care il traiesti.
Se simte din cuvintele mele ca s-a pus o distanta intre noi si Romania. Nu as vrea sa imi mai fie dor, imi este bine asa, am suferit prea mult ca sa deschid subiecte dureroase.
Viata in America este la fel ca un foetaj, este foarte aratoasa, foarte gustoasa insa cand ai terminat de savurat iti dai seama ca de fapt nu ai simtit nimic.


Sa ne amintiti in rugaciuni, avem nevoie de Dumnezeu cu totii. Va imbratisam cu multa dragoste si va asteptam pe toti la noi in vizita!