Romania ne-a fortat sa plecam

                 Nu ne-am dorit nici o clipa dupa ce ne-am casatorit sa plecam din Romania. In anul 1990 noi ne-am cunoscut la Liceul Teoretic din Corabia ca si colegi in clasa de Mate-info, IX-C. Niciodata nu stii ceea ce Dumnezeu iti pregateste.

                Iata ca timpul s-a scurs si peste ani am fost impreuna si chiar ne-am si casatorit, doi baieti nazdravani si plini de viata, ne-a daruit Dumnezeul nostru iubit.

                Cand eram mica ca orice copil am visat sa traiesc in America. Nu stiam eu prea bine despre ce este vorba dar am avut un vis care a ramas activ intr-un coltisor mic, mic…

                Inainte de a ne casatori ne-a trecut prin cap sa plecam din Romania, ne-am interesat despre acte dar intre timp tatal lui Adi a murit. Nu puteam sa mai plecam, lucrurile se incurcau prea rau. Oricum niciodata nu a fost ceva foarte serios, sa stabilim, sa planuim, sa plecam.

                Dupa ce ne-am casatorit, am lucrat pentru noi, am dezvoltat foarte bine si frumos o noua viata. Au aparut copiii. Nu a fost greu dar nici usor. Mihnea nu a dormit deloc pana la 3 ani. Horia a fost un exemplu. De fapt al doilea copil creste din inertie.

                Am cunoscut lume noua, lume frumoasa, ne-am facut prieteni si aveam o viata destul de stabila in Romania.

                Totul a inceput cand Mihnea a mers la scoala. Intotdeauna Mihnea era de vina, Mihnea face toate relele din clasa, Mihnea era cel mai rau. Colegii lui nu il ajutau cu mare lucru decat cu rautati copilaresti. El a avut o prietena din gradinita care il sustinea mereu si ii era alaturi. Nu spun ca Mihnea ar fi fost un sfant, nu a fost si nu este! Este un copil, insa sistemul de invatamant romanesc frange orice aripa sau stinge brusc orice raza de lumina. Totul este foarte rau. Nu mai spun ca in graditinita a plans 4 ani la rand fara incetare si noi am incercat sa il mutam dar ne-am lasati afectati de rugamintile lui si nu am facut ce trebuia. “Dumbrava minunata” ne-a lasat un gust foarte amar…

                Peste 4 ani a mers si Horia la scoala, a fost un dezastru. Nu era pe aceeasi lungime cu doamna invatatoare, nu asculta, nu voia sa isi faca temele, plangea mai tot timpul. Horia a venit dintr-o gradinita (Gradinita de la stadionul lui Electro) unde il puteam lasa tot timpul ca el era fericit. Atunci ne-am dat seama ca ceea ce conteaza este personalul. Asa ca daca profesorii nostri nu sunt capabili sa socializeze cu copilul, nu sunt prieteni, nu sunt apropiati, cauza este pierduta din start.

 

                In anul 2009 a fost o cadere brusca si usturatoare pe plan financiar ceea ce ne-a afectat foarte tare in munca care o desfasuram.

                Primul pas al STATULUI ROMAN a fost introducerea IMPOZITULUI FORFETAR. Atunci s-a produs dezastru, insa nimeni nu a inteles. Raul s-a produs, economia nu mai avea cale de intoarcere sau de redresare. Majoritatea firmelor s-au suspendat pe termen de 3 ani iar toti angajatii erau dati in somaj. Statul roman nu a gandit nimic cand a luat o asemenea masura. Toata lumea lucra la NEGRU. Noi aveam inca de lucru foarte mult dar nu mai aveam cui sa taiem facturi. Majoritatea clientilor nostri, fiscal nu existau. Atunci totul a luat o turnura extrema. Statul roman incet, incet ramanea fara bani si nu stia de ce. Trebuiau sa faca ceva sa mareasca bugetul sa stranga de undeva, nu?

                Anii trecand totul devenea din ce in ce mai greu. Noi inca eram uniti in afacerea noastra dar se simtea schimbarea. Se simtea o stare de tensiune. Mai tot timpul eram nervosi, mai tot timpul eram pe ganduri. In acest timp ce a facut STATUL ROMAN? A marit TVA-ul, a impozitat tot ce a putut, a pus BIR si pe rasuflarea noastra. Parintii mei erau la pensie si la un moment data se punea problema daca le taie din pensii sau se mareste TVA-ul. Nici o clipa nu m-am gandit ca lumea batrana este saraca, bolnava si nevoiasa. “Sa le taie pensiile! Sa nu mareasca TVA-ul” . Statul roman a facut TOTUL. A marit TVA-ul, a tait din pensii, le-a si impozitat, a facut tot ce era necesar sa mai stranga niste bani.

                Lucrurile nu mergeau spre bine pana intr-o zi cand Adi ne-a pus la perete in dormitor pe fiecare in parte, ne-a pozat cu telefonul si intr-o noapte a aplicat la Loteria Vizelor, un program al Guvernului SUA. Adi a facut tot..

                Asa timpul a trecut, a venit luna Mai si intr-o zi din luna Mai ne-am adus aminte ca noi nu am verificat daca suntem castigatori.

                Nu eram impreuna cand am auzit telefonul, era Adi. Am raspuns si mi-a spus: “Ai castigat!”.

                Doua saptamani mi-a fost asa de rau, totul se invartea cu mine, nu credeam. Intamplarea a fost ca prietena noastra care ne-a ajutat in startul din America era in Romania, ne-am intalnit cu ea intr-un magazin. Eu tineam hartia in mana si i-am aratat-o. “Da, ai castigat!” mi-a raspuns ea foarte entuziasmata.

                Cand ma uit in urma vad lucrurile cu cata repeziciune s-au derulat. In acele momente totul mergea cu incetinitorul.

                Initial nu am spus nimanui. Am zis sa fim siguri de ceea ce vorbim. Nu astazi spunem ca maine plecam in America si cand colo, nimic.

In momentul cand interviul a fost programat am spus familiei, prietenilor, apropiatilor…

                Cea mai tare faza a fost cand i-am spus lui Horia. In ziua cand am castigat cand m-am dus sa il iau de la gradinita i-am spus:

                “O sa plecam in America!”

                “Cand? Acum?”

                A spus Horia tuturor ca vom pleca si ei ma intrebau daca este adevarat. Cu o jumatate de gura eu raspuneam … “Cine stie ce zice Horia…” nu puteam spune ca sigur vom pleca, nimeni nu garanta asta.

                Asa ne-am rupt dintr-un sistem bolnav si plin de lipsuri si am intrat intr-o lume total noua si plina de sperante.

                Va vine sa credeti ca inca imi este dor? Imi este dor de curtea mea, trandifirii, pisicul, catelul, vecinii, nu mai vorbesc de familie, prieteni… totul este dureros si deloc usor.

Pentru noi nu mai exista nici o cale de intoarcere. Nici macar in vizita prea curand nu o sa mergem.

Ne-am facut noi prieteni, multi dintre ei sunt americani. Am inceput sa gatesc dupa retete americane, facem lucrurile ca si americanii. Suntem intr-un sistem nou si mergem odata cu el.

                Avem prieteni romani care ne-au primit in casele lor si in inimile lor. Aici nu este tocmai usor de a-ti face prieteni romani. Mai repede te imprietenesti cu americanii. Romanii sunt reci si te banuiesc ca ai vrea ceva.

Cand noi am plecat din Romania, parintele meu mi-a spus: “Cauta biserica!” am cautat si am gasit oameni de valoare si cu frica lui Dumnezeu. Blanzi si rabdatori. Acum avem un parinte care ne apara si ne iubeste asa cum suntem. Horia este mai nazdravan, pe el il iubeste parintele Chesarie cel mai mult.

                Stabilitatea pentru noi in necunoscut este cea mai importanta in acest moment. Adi este cel mai puternic dintre noi. Daca avem caderi el ne ridica pe fiecare in parte, ne mangaie si ne impinge mai departe. Nu striga la noi, nu ne cearta decat incearca sa ne protejeze si sa ne faca fericiti.

                Ne da speranta si ne supravegheaza pe toti cu cea mai mare atentie.

                Aceasta schimbare de ruta a fost foarte grea cu multe lacrimi si durere, insa Dumnezeu ne-a vrut aici asa ca suntem aici si ne incredem in El. Faca-se voia LUI in toate ale noastre! Avem mare nevoie de rugaciune in aceste momente. Maica Domnului sa va protejeze si sa va ajute in tot si in toate!

                Suntem americani cu acte dar romani in inima. Nu ne este rusine cu tara noastra. Romanii sunt oameni de valoare care ne poarta numele cu mandrie in toata colturile lumii.

                Sistemul este grav bolnav! Sistemul ne-a gonit si sistemul goneste oamenii care ar putea face ceva pentru Romania!

                Romanii sunt destepti, harnici si cu evlavie catre Dumnezeu.  Tuturor le-am spus cu drag:  ”Sunt din Romania!”